„friedrich nietzsche“ de ivo frenzel

ivo frenzel

friedrich nietzsche

editura teora, bucurești, 1997

 traducere de carmen oniți

 175 pagini broșate

coperta de valentin tănase

o monografie rowolt - scurtă și bună

deși friedrich nietzsche scria în ecce homo că „una sunt eu, alta sunt cărțile mele“, cunoașterea vieții filozofului ajută la înțelegerea filozofiei sale.

cum anume fiul unui preot a ajuns să fie capul de pod al criticii moderne a creștinismului? cum anume un profesor de filologie clasică a ajuns unul dintre întemeietorii filozofiei moderne? cum anume un spirit liber și independent a ajuns să înnebunească și să moară îngrijit de sora sa?

profesorul ivo frenzel structurează viața lui nietzsche în 4 etape, de câte zece ani:

1. cei zece ani de educație și formare: de la intrarea la liceul pforta și ultimul semestru la leipzig
2. zece ani de profesorat la universitatea din basel
3. cei zece ani de la renunțarea la catedră din cauza bolii, dedicate promenadelor și creației
4. cei zece ani de nebunie

curiozități:

• a început să-și scrie memoriile încă din școală;
• voia să se însoare doar din interes - ca să-l îngrijească cineva: a avut 2 variante: olandeza mathilde trampedach și rusoaica lou salomé;
• în armată a căzut de pe cal și a fost lăsat la vatră, apoi s-a înrolat în războiul franco-prusac și s-a îmbolnăvit de dizenterie;
• în sistemul universitar pe care nietzsche-l acuza de îngustime, acesta a fost promovat profesor la 24 de ani, încă dinainte de-a da doctoratul, doar pe baza articolelor filologice scrise, fără examene sau formalități;
• banii îi erau asigurați dintr-o pensie de 3000 de franci pe an cca fost profesor, apoi ca moștenire a unui unchi bogat.

ediția originală din 1966

interesant mi s-a mai părut faptul că opera cu adevărat importantă a lui nietzsche începe cu omenesc, prea omenesc (1878). apoi:

aurora (1881)

știința voioasă (1882)

așa grăit-a zarathustra (1884)

dincolo de bine și de rău (1886)

genealogia moralei (1887)

amurgul idolilor (1888)

anticristul (1888)

ecce homo (1888)

după care înnebunește. restul fragmentelor sunt publicate postum cu titlul dat de editori voința de putere.

nietzsche artilerist

„sonetul 27“ de shakespeare tradus de eminescu

Sătul de lucru caut noaptea patul,
Dar al meu suflet un drumeţ se face
Şi pe când trupul doarme-ntins în pace,
Pe-a tale urme l-au împins păcatul.
E noapte neagră-n ochi-mi, totul tace,
Dar mintea-mi vede ­ genele holbate;
Ca şi un orb mă simt în întuneric
Şi totuşi înainte-mi zi se face.
E chipul tău, lumină necrezută
De frumuseţi, de taină, curăţie,
Ce nopţii reci lucire-i împrumută.
Din cauza ta, bălaia mea soţie,
       Cât ziulica trupu-odihnă n-are,
       Iar noaptea sufletul în cale pleacă.
william shakespeare, opere complete, vol. II, academia română, fnsa, buc., 2007, p. 922.

Weary with toil, I haste me to my bed, 
The dear repose for limbs with travel tired; 
But then begins a journey in my head, 
To work my mind, when body's work's expired: 
For then my thoughts, from far where I abide, 
Intend a zealous pilgrimage to thee, 
And keep my drooping eyelids open wide, 
Looking on darkness which the blind do see 
Save that my soul's imaginary sight 
Presents thy shadow to my sightless view, 
Which, like a jewel hung in ghastly night, 
Makes black night beauteous and her old face new. 
       Lo! thus, by day my limbs, by night my mind, 
       For thee and for myself no quiet find.

„deșteptarea primăverii“ (franz wedekind) de vlad cristache

în noua direcțiune a lui gelu colceag, am poposit la teatrul mic, la „deșteptarea primăverii“ de franz wedekind.

nu știam piesa, ci doar autorul, pe vremea lui - începutul de secol 20 - scandalagiu prin temele tabu sexuale. însă pentru spectatorul saturat de pronografie de azi, destul de perimat ca temă.

totuși, tânărul regizor vlad cristache nu s-a speriat de text, ba chiar a plusat cu un „poem rock“, invitând trupa firma să-i asigure muzica pe un postament pe scenă.

cu o scenografie interesantă - deși destul de dificil, pentru spectatori, să observe piesa doar din profil: ferestre în podea, tablă școlară uriașă ca un zid, frunze pe jos etc, actorii au încercat să dea piesei un dinamism și o vibrație ce-i lipsește textului original (cred), sau mai precis s-o actualizeze conform așteptărilor spectatorului de azi.

în destul de multe scene, piesa m-a ținut: cu adolescenți care vorbesc ca străbunicul, dar curioși la fel ca cei de azi despre cum se fac copiii; școlărițe cu minijupe sar coarda și povestesc cum primesc bătaie de la părinții sadici; părinți care-și bat copiii sar le e rușine să povestească reproducerea; un puști se masturbează în cadă cu eroinele sale literare; un cuplu juvenil își consumă un act sexual mult dorit.

per ansamblu, vlad cristache mi-a oferit o perspectivă colorată și plină de energie a piesei dramaturgului german - câteva goliciuni, ceva escaladări ale scenei, țopăieli și tolăneli în țărână. însă deseori monologurile lungi ale textului au surpat orice străduință actoricească de-a le face cât de cât naturale, când foiala mea pe scaun a atins clipe maxime.

am remarcat interpretările excelente ale lui rareș florin stoica (moritz stiefel), alexandru voicu (melchior gabor) și liliana pană (doamna bergmann).

foto și trailer adi bulboacă

cartea de noapte

the book of night #marlonjames #edituralitera #bookstagram

tot teatrul antic grec în română

all the greek theatre în roumanian #greektheatre #aristophanes #sophocles #eschylus #euripides

O postare distribuită de Dragos Butuzea (@dragos_butuzea) pe 18 Feb 2017 la 02:42 PST

marcel proust filmat?

scriitorul marcel proust - autorul ciclului de romane în căutarea timpului pierdut - a fost identificat într-un film din 1904,  de la nunta elainei greffulhe cu armand de guiche, prieteni ai lui proust. mireasa este fiica contesei greffulhe, cea care i-a inspirat scriitorului personajul oriane de guermantes.

în secunda 37, poate fi distins un personaj cu melon și redingotă gri, haine despre care specialiștii știu că scriitorul le purta în vremea aceea - deși hainele pentru o astfel de ceremonie trebuia să fie negre - personaj despre care profesorul de la universitatea din laval, quebec, jean-pierre sirois-trahan, afirmă în revista de studii proustiene că este chiar marcel proust.

în 1904, scriitorul are 33 de ani, participarea la această nuntă este atestată istoric, iar în această perioadă, conform memoriilor servitoarei sale, el se află în perioada în care este avid să se învârtă în pătura aristocratică franceză. nu începe încă să-și scrie romanele care aveau să-l facă celebru, ci are doar un volum de poeme în proză și de nuvele, intitulat plăceri și zile.

filmul este unul de arhivă, a fost al familiei greffulhe, iar în prezent aparține centrului național al cinematografiei. 

iată filmul (sursa):

 

despre cărțile lui marcel proust am scris aici.